Cautam secretar !!

Bogdan Campianu vs. Robert Mateescu (cu spatele) ("Cupa Cantacuzino" - Bucuresti, 1996, barul "Green Hours")

Daduseram sfoara in tot Bucurestiul ca sintem in cautare de secretar. Urgent. Fusesem la Minister si, impreuna cu un mic grup de jucatori carora le pasa de soarta federatiei, le expusesem celor de acolo situatia in care ne lasase George Stihi. Au fost foarte intelegatori si ne-au asigurat ca pot face o angajare in sistem de urgenta - numai sa le spunem pe cine punem in loc. Vorbisem cu unul dintre ministrii adjuncti si spre surprinderea mea aflasem ca ma cunostea (poate datorita numelui tatalui meu care fusese un remarcabil sportiv in tinerete ... dar si lui George care incercase sa-mi obtina postul de "antrenor federal"); m-a invitat sa ocup eu postul de secretar dar i-am explicat ca eu ma pricep doar sa joc Go ... neavind nici cea mai mica inclinatie pentru partea birocratica a muncii in federatie. Preferam sa astept infiintarea postului de "antrenor federal" pentru care ma gaseam mult mai nimerit.

Intre timp, deoarece nimeni nu avea prea mare incredere in Vali Urziceanu - care isi sustinea in continuare candidatura - a mai aparut un solicitant. Mihai Lita, dorind oricum sa-si schimbe locul unde lucrase pina atunci, si-a calcat pe inima (salariul era mult inferior celui pe care il avusese) si s-a decis ca acesta ar fi un moment in care trebuie sprijinita federatia. Va candida si el la postul de secretar. Mihai era o alegere excelenta; un tip in care poti avea incredere si un bun organizator. In plus, pentru mine, aparitia lui Mihai reprezenta o oarecare usurare: incepusem sa am dubii in privinta lui Vali. Avea uneori niste manifestari cel putin ciudate ... cum fusese de pilda scena din vara, de la Namur. La Namur ne mai dusesem (pe banii nostri) si Luchi Calota, Vali si cu mine.
Ajunsi acolo, in momentul in care ne pregateam sa ne inscriem si sa achitam taxele respective si pretul cazarii, Vali ne spune:
"- Baieti, pot sa stau si eu pe linga voi in camera ... fara sa platesc ? Sint cam strimtorat cu banii si as dori sa fac economie. pe cit se poate ... "
Daca ne-ar fi spus din Bucuresti ca are de gind sa stea acolo pe banii nostri poate c-am fi discutat altfel dar ... pusi in fata acestei cereri acolo, pe loc, ne-a fost greu sa-l refuzam. Poate ca gestul in sine nu-i chiar atit de grav, numai ca la o bucata de vreme dupa ce ne intorseseram in tara, am aflat ca Vali avea de gind sa-si cumpere in Belgia o masina si la momentul respectiv avea asupra lui suma corespunzatoare de bani - adica cu mult mai mult decit aveam noi in buzunar ... Asta imi ridicase mai multe semne de intrebare asupra caracterului lui si nu mai eram foarte dispus sa il sustin in aspiratia sa catre secretariatul federatiei.

Nu era timp pentru prea multe tergiversari asa incit am aranjat o sedinta "de criza" in care sa-l alegem pe cel care va trece in locul lui George. Ne-am strins acasa la Vali Urziceanu cei 5-6 care ne strinsesem mereu in situatii dificile. In afara de cei doi candidati, mai eram acolo Mihai Bisca, Serban Cristescu, Ionut Cora si cu mine.
Cu numai o zi inainte de sedinta a aparut si un al treilea candidat in persoana lui Bogdan Campianu. Cunoscut de toti sub numele de "Bogzi", si el o persoana de incredere, se hotarise sa lase hala unde lucrase pina atunci ca inginer si sa sustina federatia; daca era nevoie de el - va candida alaturi ceilalti.

Zis si facut. Ne-am strins toti si, dupa ce am stat putin de vorba cu cei trei candidati, am trecut la vot. Am impartit niste foi de hirtie cu cele trei nume trecute pe ele urmind ca fiecare, in mod secret, sa incercuiasca numele celui mai potrivit pentru functia respectiva. A cistigat Mihai Lita, urmat imediat de Bogzi; Vali ramasese pe ultimul loc.
Din pacate, chiar in aceasi seara Mihai ma suna si-mi spune ca a gasit acasa acceptul de a fi angajat intr-un loc pe care il viza mai de mult si unde i se oferea un salariu imposibil de refuzat ... asa ca este nevoit sa renunte la minister. Raminea urmatorul pe lista - Bogdan Campianu. L-am sunat repede pe acesta si ... a doua zi Bogzi era la minister pentru a se angaja ca secretar al Federatiei Romane de Go.

Mai aveam insa un hop de sarit inainte ca lucrurile sa intre din nou pe un fagas normal. Zilele trecusera si ne-am trezit ca mai aveam numai o saptamina inainte de urmatorul concurs care era programat sa aibe loc. Cu toate ca Bogzi nu se angajase inca ne-am hotarit ca nu trebuie sa aminam acest concurs nici macar cu o saptamina sau doua. Trebuia sa gasim urgent un spatiu in care sa-l putem tine si pentru asta l-am sunat pe Parik Stefanov. Asa cum ne venise in numeroase rinduri in ajutor, Parik nu s-a dezmintit si ne-a indrumat catre "Clubul de Sah al RATB" din strada Lipscani. Pe domnul Candea il cunosteam de pe vremea "Sectiei de Go" de pe linga Federatia de Sah (unde pe atunci era secretar general). Acum era seful clubului de aici si, foarte amabil, ne-a oferit sala pentru concursul nostru contra unei sume destul de rezonabile.
Rezonabila sau nu, suma pe care trebuia sa o achitam depasea insa cu mult ceea ce aveam Bogzi si cu mine prin buzunare ... iar accesul la banii ministerului era inca oprit. M-am hotarit imediat sa renunt la bicicleta mea pentru a achita sala de joc. Strinsesem bani pentru a-mi lua o bicicleta foarte frumoasa, vazuta intr-un magazin, si am dat o buna parte din ei pentru aceasta plata. Nu stiam daca ii voi mai recupera vreodata dar mi s-a parut ca sacrificiul acesta merita facut.
Concursul a avut loc astfel la data prestabilita iar sala clubului de sah a ramas o gazda excelenta pentru toate concursurile de Go care s-au tinut de atunci in Bucuresti (unde problema salilor de joc este deosebit de spinoasa).

Au urmat doi ani care au fost (zic eu) cei mai buni ani ai federatiei. Bogzi s-a dovedit a fi un excelent secretar si toate au mers snur. In 1990-91 fusese o perioada de oarecare decadere - si asta nu numai la noi in federatie dar prin mai toate celelalte federatii; perspective noi se nasteau pentru sportivi, multi plecau din tara iar celor ramasi, vinzoleala care-i inconjura nu le prea lasa timp sa se ocupe serios de specialitatile lor ...
S-au tinut concursuri mari, frumoase si din ce in ce mai multe, dupa un calendar anuntat intotdeauna din timp (in toata tara) si de la care nu s-a efectuaut nici o abatere. Numarul jucatorilor a reinceput sa creasca in mod constant. Nivelul de joc a crescut si el in mod sensibil, prin 1994-95 ajungind sa avem un numar remarcabil de jucatori de rang "dan" - iar pentru cei mai tari dintre ei a trebuit sa incepem sa acordam rangul de 5 dan si destul de repede chiar pe cel de 6 dan ...