Prima Tabara de Go

Festivitate de premiere la "Cupa SAKURA - 1996" (Carmen Mateescu ii inmineaza cupa lui Dragos Bajenaru; alaturi Dan Cioata iar in spate Luchi Calota si cu mine)

Din momentul in care a preluat Bogzi conducerea federatiei, concursurile au inceput sa se aglomereze. Se juca foarte mult. Incepusera sa-si revina si citeva dintre cluburile din restul tarii si sa organizeze din ce in ce mai multe concursuri si ei. Practic, mai putin in perioadele examenelor studentesti si scolare, la fiecare 2-3 saptamini avea loc cite un concurs. Tot acum a avut loc si prima "Tabara de Go pentru Copii". Cred ca era prin 1993 si s-a desfasurat la "Lacul Sarat", undeva linga Braila.

Conditiile erau jalnice. Un satuc format de niste casute din lemn care aratau ca si cum fusesera abandonate cu multi ani in urma. Dormeam 12 intr-o astfel de casuta, in paturi suprapuse pe cite trei niveluri. Paturile ocupau intreaga suprafata a unicei camere a cabanei, nemailasind decit un foarte ingust culoar de acces pe mijlocul incaperii. Asta ne obliga sa ne petrecem tot timpul pe afara ... Dar nici ca noi am mai fi avut nevoie de altceva.

In fiecare dimineata, dupa ce se dadea scularea, ne asezam tablele pe niste banci, in fata cabanitelor, si incepeam joaca ... Nu ne opream decit pentru pauza de masa ... dupa care ne intoarceam imediat la partidele intrerupte.

Totul a durat vreo doua saptamini, cindva pe la sfirsitul lunii Iulie. Bogzi ramasese in Bucuresti fiind ocupat cu expedierea celor care urmau sa plece la "Campionatul European" din anul respectiv (cred ca era vorba de Praga) iar eu ma ocupam de antrenamentul copiilor veniti in tabara. Din cind in cind, Jim si Tomita Iulian dadeau cite o fuga din Braila pentru a participa si ei la activitatile noastre. Simultane, partide simple, blitz-uri, scurte concursuri improvizate pe loc, analize ... si cite si mai cite ... se derulau incontinuu, de dimineata pina seara.

Nu chiar toti copiii erau dispusi sa-si petreaca intreaga zi cu Go-ul. Cei mai impatimiti erau, de la mare distanta, cei din Turnu Severin. Marcel Daescu facuse treaba buna acolo; reusise sa le transmita celor mici o parte din propria lui pasiune pentru acest joc. Erau oricind dispusi sa faca o partida si stateau mai tot timpul in jurul meu, asaltindu-ma cu intrbari.
Apoi erau cei din Bistrita, unde Teodor Virtic a dus o munca lunga si sustinuta de raspindire a Go-ului. Acestia au venit insa mai tirziu si au stat destul de putin. N-am avut timp sa-i observ prea bine ... si nici nu s-au facut remarcati prin ceva, fiind deosebit de linistiti si ascultatori.

Mai venisera acolo, la Lacul Sarat, si cei de la "Fundatia SAKURA". Astia venisera in mod evident in vacanta. N-aveau nici o treaba cu Go-ul, fiind cu mult mai tentati de balta din apropiere sau de a face glume proaste in timpul noptii ... Doar vreo 2-3 stiau cit de cit cum se pun pietrele pe tabla - restul invatasera probabil jocul pe drum, in tren. Carmen Mateescu ii culesese probabil de prin clasele la care era profesoara si ii atrasese in Tabara de Go promitindu-le o Tabara de vacanta ... Cind aparusera, stiu ca trecusera doua fete pe linga bancheta pe care jucam Go cu cei din Turnu Severin si o auzisem pe una dintre ele soptindu-i celelalte:
"- Astia-s maniaci !!"
Se oprisera si se uitau la noi lung, cu oarecare compatimire. Cred ca erau Irina Suciu si Ana Szilagyi (nu-i cunosteam inca ...). Oricum, la primul simultan pe care l-am propus au venit mai mult impinsi de la spate de catre Carmen. Dintre ei, numai Vali Gheorghiu parea a fi dornic de joc ... restul fiind cuprinsi de o nemasurata lehamite. Unul dintre ei mi-a atras in mod special atentia. Era unul slabut, care la inceput parea a nu avea nici un pic de astimpar. Habar nu avea sa joace; in mod clar asta era prima sau a doua partida din viata lui. Il chema Dragos Bajenaru si mai tirziu, dupa ce au trecut anii (intr-un moment al dezvaluirilor), Carmen mi-a destainuit ca'ntr-adevar il invatase sa joace Go in tren, pe drumul spre Braila. Pe masura ce partida inainta si piesele-i zburau de pe tabla, Dragos era din ce in ce mai concentrat asupra jocului, agatindu-se din ce in ce mai inversunat de partida ... De atunci a fost nelipsit de la simultanele si discutiile noastre. Treptat si altii de la SAKURA s-au last prinsi de atmosfera care predomina in tabara, devenind spre sfirsit aproape la fel de impatimiti ca si cei din Turnu Severin (ulterior Fundatia SAKURA a evoluat frumos, cei pomeniti ajungind pina in topul jucatorilor romani de Go).

In ultimile zile ale Taberei s-a organizat un "Campionat National pentru Juniori" la care au participat toti cei vreo 50 de copii strinsi acolo (cit si cei citiva braileni care faceau naveta). In acelasi timp era prevazuta si o etapa a "Cupei Rominiei" pentru seniori - ei au fost cazati insa undeva in afara satucului nostru. Intr-una dintre seri baietii au organizat o mica petrecere; a fost singura data cind am preferat sa renunt la compania prietenilor mei si sa ramin in tabara ... Atmosfera de aici era atit de placuta incit am preferat sa ramin cu copiii ...