Fundatia SAKURA

Premiantii "Trofeului SAKURA" - 1996

Pe la inceputul lui 1995 am inceput sa frecventez cursurile de Go pe care le tinea Carmen Mateescu in cadrul Fundatiei SAKURA.
Cistigatoare citiva ani la rind a Campionatului National Feminin, Carmen fusese de citeva ori si reprezentanta Romaniei la Campionatul Mondial Feminin de Go. Acum era profesoara la o scoala din cartierul Vitan si-i invatase jocul pe multi dintre elevii sai. Formasera un cerc de Go care se tinea saptaminal, in fiecare Duminica dimineata. Fericiti ca progeniturile lor nu mai bateau coclaurii cartierului, parintii acestora au sustinut-o in aceasta initiativa, mergind pina acolo incit sa formeze o "fundatie" al carei unic scop era jocul de Go.

Ii cunoscusem pe o parte dintre copiii de de la Fundatia SAKURA in tabara de la Lacul Sarat si-i mai vazusem la citeva concursuri, dar nu trecusem inca niciodata pe acolo. Relatiile mele cu Carmen fusesera foarte reci in ultimii doi ani. In perioada razboiului rece din Biroul Federal, o birfa urita ajunsese la urechile lui Carmen: cum ca eu as fi spus niste lucruri groaznice despre ea. Bineinteles ca nu era adevarat dar din acel moment, Carmen imi intorsese pur si simplu spatele. Facea parte din primele generatii de jucatori de Go formati la Preoteasa si pina atunci ne intelesesem cit se poate de bine dar in ultima vreme nu mai era chip sa stau de vorba cu ea.

Acum, Titi trece intr-o zi pe la biroul din Calea Victoriei si-mi spune:
"- Tu nu vrei sa treci pe la noi, pe la fundatie ?"
Titi Ghioc se ducea din cind in cind si tinea lectii celor de acolo.
In Duminica urmatoare eram la scoala ... unde am continuat sa ma duc regulat timp de mai bine de trei ani. Munca impreuna ne-a apropiat din nou pe Carmen si pe mine ... iar dupa o vreme, intr-un "moment al destainuirilor", am elucidat si neintelegerea aceea urita care ne despartise: niste birfe, bineinteles.

La scoala din Vitan, Carmen (care era si presedinta fundatiei) reusise sa le transmita copiilor ceva din propria ei pasiune pentru Go - lucru pe care il puteai simti imediat de cum ii vedeai pe aia mici jucind. Urmarea a fost ca multi dintre ei au inceput sa avanseze binisor in studiul Go-ului; acolo s-au format jucatori ca Ana si Razvan Szilagyi sau Irina Suciu - ca sa nu mai vorbesc de Vali Gheorghiu si Dragos Bajenaru care au ajuns in topul celor mai puternici chiar pe plan national.

Treaba la fundatie nu era simpla, din cauza ca erau foarte multi. De la un moment dat incolo, numai Carmen si cu mine am ajuns sa fim depasiti de numarul lor si a trebuit sa mai cooptam un profesor, in persoana uneia dintre colegele lui Carmen, care invatase si ea un pic Go - si care urma sa se ocupe de cei mai mici dintre copii, de incepatori. Carmen i-a luat intr-o a doua clasa pe cei care fusesera deja initiati iar eu pe cei mai avansati dintre ei. Din cind in cind ii chemam pentru a tine lectii pe Sorin Gherman, Robert Mateescu sau Mihai Bisca.

Copiii de aici incepusera ca un mic grup format din apropiatii "Doamnei Diriginta" si ajunsesera acum sa ocupe trei sali de clasa pline. La inceput, neobisnuit cu atitia prichindei in jurul meu, cind plecam de acolo eram complect buimac. Treptat, am capatat o stima deosebita pentru meseria de profesor in scoala: nu intelegeam cum suporta sa stea zilnic, timp de mai multe ore, inconjurati de dracii aia. Incercam un regret profund si sincer pentru toate nazbitiile pe care la vremea mea le facusem diferitilor profesori ...