Sponsorizari

Codin Cocioaba, in timp ce aranjam sala pentru Bucharest Grand Prix - 1995

Era aceea o perioada in care a obtine o sponsorizare (si in special una in bani) era deosebit de dificil. Nu ca acum ar fi cu mult mai simplu ... dar pe atunci intreprinzatorii romani care pusesera bazele vreunei afaceri erau inca la inceput si mai nimeni nu-si putea permite sa se dispenseze de vreo suma cit de cit importanta.

Numai Mihai Lita reusise sa-si convinga patronul sa sponsorizeze un concurs anual de Go cu o suma mai substantiala.
Intitulat "Cupa Biro-Technologies", concursul a avut patru editii (intre 1993-96) si a fost unua dintre cele mai populare competitii ale noastre. Mihai gasise un sistem de joc foarte interesant (eliminatoriu) si, din moment ce avea un buget apreciabil, si-a permis sa acorde premii in bani tuturor participantilor, proportional cu numarul partidelor cistigate de fiecare.
Multi jucatori de Go romani au regretat ca in 1996 firma Biro-Technologies a dat faliment.

Acum, peste numai citeva saptamini, urma sa se tina "Grand Prix"-ul din Bucuresti. Intrasem in circuitul european si aveam dreptul (inca din 1992) de a organiza in fiecare toamna, in jurul datei de 1 Octombrie, un asemena concurs.
Nu aveam nici un ban (in afara putinului pe care il puteam lua de la bugetul federatiei) si eram disperat. Voiam neaparat sa pot da niste premii mai acatarii.

Cu un an inainte, fiind in aceasi situatie, facusem apel la un verisor de-al meu care avea un magazin de obiecte sanitare. Ma ajutase cu o suma nu deosebit de mare dar care, fata de saracia cu care eram noi obisnuiti pe la concursuri, fusese mai mult decit suficienta.
Concursul acela nu iesise insa prea grozav din cauza numarului prea mare de participanti si a unor incurcaturi care intervenisera in chiar preziua concursului.
Aranjasem sa se tina intro sala de festivitati a RATB-ului si in seara anterioara concursului primesc un telefon de la cel care imi facuse acest aranjament:
"- Sala nu mai este disponibila miine; a intervenit o nunta si aia nu-s dispusi sa refuze atitia bani !"
Inmarmurisem cu receptorul in mina.
"- Da' puteti juca in sala noastra din Lipscani ... si nici nu va luam bani de asta data" ... continua repede amicul, ca sa nu fac infarct si incercind sa repare oarecum incurcatura ivita.

Ce puteam face ? Am fost de acord. Trimisesem din timp invitatiile in tara si toata lumea stia ca se va tine undeva in Colentina. Acum trebuia in numai citeva ore sa-i anunt pe toti ca s-a schimbat sala si sa vina dincolo. Cum ... necum, am reusit sa-i anunt totusi pe marea majoritate dintre ei dar citiva tot au ajuns a doua zi mai intii in Colentina ... Tot concursul a intirziat, bineinteles, pentru a-i astepta pe cei care nu aflasera inca modificarea efectuata ... Peste toate, pe linga cei care ma asteptam sa vina si care erau undeva in jur de 60-70 de oameni, in ultimul moment a aparut Carmen Mateescu cu un grup imens de copii. Vreo 30, cel putin ...
Nu-mi spusese nimic pina atunci (eram inca "en froid"); se hotarise sa-si aduca elevii la primul lor concurs de Go cu numai o zi inainte.
Eram complect depasit. In sala aceea a RATB-ului, daca intrau mai mult de 70 de jucatori incepea sa fie inghesuiala. Acum venisera 104 cu totii. Nu aveam nici mese, nici jocuri si nici macar scaune suficiente.

Mi-am adus aminte ca nu departe, la facultatea de Arhitectura, aveam un prieten care tinea bufetul de la demisol. Chiar daca era Simbata dimineta trebuia sa fi fost acolo ... M-am dus cu citiva baieti si am imprumutat vreo 30 de scaune de la Voicu Radescu, pe care le-am carat inapoi la sala de joc. Voicu este un foarte vechi si bun prieten care, mai tirziu, ne va mai ajuta si prin a ne pune la dispozitie barul sau ("Green Hours") pentru niste concursuri de mai mica amploare.
Intrun tirziu, dupa o intirziere de mai bine de doua ore, am reusit sa dau drumul primei runde ... dar pe cei mici am fost nevoit sa-i impart in doua ture. Noroc ca habar n-aveau sa joace si-si terminau partidele foarte repede.
... Am o imagine de cosmar de cite ori imi amintesc acel concurs.

Voiam deci neaparat ca "Grand Prix"-ul de acum (1995) sa iasa cit mai bine posibil.
L-am sunat din nou pe varul meu si l-am intrebat daca nu ma mai poate ajuta odata. Putea. Ba chiar ... afacerile ii mergeau foarte bine .... Asa incit, a doua zi m-a uluit cu o suma care, nu mai tin minte exact cit de mare era ... dar rivaliza serios cu cea pe care o avea Mihai Lita la concursul sau.

Acestea au fost singurele sponsorizari pe care am reusit sa le obtinem in acea perioada (cel putin aici ... in Bucuresti, caci timisorenii au facut si ei un concurs binisor sponsorizat si de asemenea Teodor Virtic la Bistrita). Batusem la o groaza de usi dar n-am mai obtinut niciodata nimic - asta pentru ca as vrea sa uit cele citeva carti proaste, martisoare obosite sau sticle de bautura nevinduta care ni s-au mai oferit ...