Cluburi, jocuri

Prin iunie 1984 consemnam în revista Ştiinţă şi tehnică existenţa unor cercuri de GO la Bacău, Braşov, Timişoara (cerc nou), şi erau aproape înfiinţate cercuri la Sibiu, Cluj, Oraşul Gh. Gheorghiu-Dej (Oneşti, mai demult şi acum). Erau pe atunci în aşteptare şi jocuri de GO produse de RECOOP-CENTROCOOP în cadrul campaniei JECO (Jocuri Educative Colective – cam neinspirată siglă, dar, se pare, impusă mai de sus).

Alt noroc (pentru GO-ul românesc) a fost faptul că „mă ştiam” cu JECO, de fapt cu directorul RECOOP, profesorul Gheorghe Feţeanu. Pentru că mă interesau jocurile logice, aveam rubrici prin diverse reviste, am ajuns în mod natural printre colaboratorii RECOOP, care nu numai că producea jocuri, dar avea şi editură, era în căutare de idei de jocuri de tot felul şi de toate nivelurile, de la jucării pentru copii la jocuri de tip Rubik sau competitive, dar şi de publicitate, de cineva care să analizeze jocurile produse, de pildă, în Ştiinţă şi tehnică, unde multă vreme articolele despre jocuri erau plătite ca reclamă de RECOOP.

La o şedinţă despre jocuri, ceva general, privind strategia JECO, am întârziat, am intrat în sală după ce întâlnirea începuse. Mi-am căutat eu cât mai repede un loc, dar nu l-am găsit înainte ca un domn prezentabil, cu părul alb, să coboare de la masa prezidiului, cred că era şi pe un fel de podium, în timp ce sala privea mirat-tăcută, şi să vină spre mine cu mâna întinsă. „Vă mulţumim că sunteţi alături de noi, domnule profesor”, sau cam aşa ceva, în timp ce eu am rămas aproape mut, cred că mai mult de un „bună ziua, cu plăcere”, cam mormăit, nu am putut scoate. Eram total surprins – cel care îmi ieşise înainte era Paul Niculescu-Mizil, mare politician mare, membru în Comitetul Central, nu mai ştiu ce alte funcţii, printre acestea şi director (sau preşedinte?) al CENTROCOOP. Nu-l cunoscusem, îl mai văzusem doar în poze, prin ziare, sau la televizor, nu ştiu el de unde mă ştia, poate îi şoptise Feţeanu, din prezidiu.

Oricum, a fost o mare şi plăcută surpriză prima întâlnire cu Niculescu-Mizil, se dovedea mult mai „normal” decât credeam eu că poate fi un membru al CC. L-am mai întâlnit o dată, prin 1985 cred, când Nihon Ki-in m-a invitat în Japonia, la un Campionat Mondial de GO, mi-au trimis şi biletul de avion, numai că nu am putut obţine viza de ieşire din România, nici cu ajutorul lui Mizil nu am obţinut-o, deşi am mers la el în audienţă pentru asta (într-un fel, mai bine că nu am primit viza, că m-aş fi făcut probabil de râs la campionat – spuneam mai sus, nu am participat niciodată la vreo competiţie de GO, dar în Japonia aş fi mers, chiar şi cu preţul acesta).

Închid paranteza, revin la jocurile trimise pe piaţă de RECOOP. Deloc o bagatelă, pentru că era aproape imposibil de obţinut piese albe şi negre, nu se găseau pigmenţi alb-curat şi negru-curat, ieşeau nişte bălţături dizgraţioase. Drept care s-au produs pentru început piese... galbene şi albastre (în loc de alb şi negru, desigur). Tablele erau de carton, mai mici decât tabla regulamentară, dar în culori standard, galben-maro. Încercaţi să staţi concentrat o oră-două, aplecat peste o asemenea combinaţie de culori – cred că şi tovarăşa Prutu ar fi fost impresionată... Cu vremea, s-a reuşit şi producerea de piese normale, mai întâi la culoare, apoi şi ca dimensiuni. Iar acum se pot cumpăra jocuri de GO de prin lume, din Japonia chiar, cu piesele albe din scoică şlefuită şi cele negre din piatră adevărată, nu mai e nicio problemă – în afara preţului, desigur.