2. CINE A INVENTAT JOCUL?

2. CINE A INVENTAT JOCUL?
Greu de dat un răspuns sigur la această întrebare.
Tradiţia chineză atribuie acest merit la trei nume, două fiind de-a dreptul de împăraţi.
Unui dintre aceştia este Shun (2255 - 2206 î.e.n.), cel considerat şi în Japonia ca inventator al GO-ului. Potrivit legendei, acesta a imaginat jocul pentru a întări mintea, nu prea strălucitoare, a fiului său Shang Kiun. Alte cronici spun că predecesorul lui Shun, împăratul Yao (2357 - 2256 î.e.n.) ar fi inventatorul.
În sfârşit, varianta cea mai credibilă indică pe un oarecare (care n-a fost deloc un „oarecare”, el inventând, se pare, şi cărţile de joc) Wu, vasal al împăratului Kieh Kwei (1818 - 1767 î.e.n.) ca autor al GO-ului.
Istoria (spectaculoasă, cum vom vedea) a jocului începe deci cu aproximativ două milenii înaintea erei noastre, în China antică, însumind astfel aproape patru mileniii. Deocamdată...

Incă problemă de deschidere: în situaţia din diagramă, sunteţi rugaţi să spuneţi în care dintre punctele A, B, C, D, E ar trebui să joace negrul pentru a-şi asigura o poziţie ciştigătoare (în măsura în care, în acest stadiu, se poate considera că partida este decisă).

Răspuns. Mutarea cea mai ,,tare" este în C; profitând de tăria celor două grupuri din colţurile de jos, negrul atacă sever piesele albe, asigurându-şi măcar jumătate din partea de jos a tablei. (Din nou, imaginaţi-vă că albul apucă să se consolideze aici înainte de a fi atacat şi veţi sesiza diferenţa). Celelalte puncte ar trebui luate în considerare în ordinea: E (extindere naturală şi valoroasă, dar pasivă), A (idem), B (îl forţează pe alb să se apere), D (la fel, dar îi lipseşte noima constructivă a mutării în B).
Gheorghe Păun