DIN NOU REGULAMENTUL (I)

DIN NOU REGULAMENTUL (I)
La cererea mai multor cititori, incitați de rubrica de față, dar handicapaţi în înțelegerea ei de faptul că nu știu încă să joace GO, voi prezenta încă o dată regulamentul jocului, într-o formulare simplificată, sper, ușor inteligibilă.
Înainte de asta, menționez însă că detalii asupra regulilor GO-ului pot fi găsite în revista Știință și tehnică, numerele din prima parte a anului 1983, și că regulamente, mai mult sau mai puțin detaliate, au apărut și în Almanahul Flacăra 1984 și în Viața Studențească din 26 octombrie 1983.

De curând, a apărut și o carte dedicată GO-ului, discutând, bineînțeles, pe larg regulamentul: INIŢIERE ÎN GO (RECOOP, 1985) - a se vedea prezentarea din revista REBUS (1 mai 1985).

Ilustrarea unora dintre regulile care urmează și a noțiunilor implicate în ele poate fi găsită în diagrama alăturată.

1. GO-ul se joacă pe o tablă caroiată cu 19 linii orizontale și 19 linii verticale, cu piese albe și negre de formă identică (de obicei lenticulare). La începutul partidei tabla este goală. Piesele se așază în punctele de intersecție ale caroiajului (inclusiv pe margini și în colțuri) și nu sunt deplasate în timpul partidei.

2. Negrul joacă primul, apoi jucătorii mută pe rând. O mutare constă în plasarea unei piese pe tablă. Într-o partidă cu handicap, prima „mutare” a negrului constă în așezarea, în locuri bine stabilite, a 2 - 9 piese avantaj. Se poate „muta” și pas, lăsând adversarul să joace efectiv de mai multe ori (prevedere utilă, uneori, în finalul partidei).

3. O piesă plasată la mijlocul tablei are patru libertăți, cele patru puncte vecine de intersecție a liniilor caroiajului; la margine, o piesă are trei libertăți, iar la colț numai două. Un grup de piese vecine, legate prin liniile caroiajului (deci nu și două piese în diagonală) se comportă solidar, libertățile fiind evaluate la nivelul grupului și nu individual, la nivelul pieselor. O piesă (sau un grup de piese) complet lipsit de libertăți este capturată și îndepărtată de pe tablă. Piesele capturate se mai numesc și prizonieri și ele valorează câte un punct în finalul partidei.

4. Obiectivul jocului este de a face teritoriu: puncte vacante, înconjurate de piesele unui jucător (în așa fel încât, mergând pe liniile tablei, nu se poate ajunge de la piesele adversarului la aceste puncte). Teritoriile se calculează în finalul partidei. Punctele neutre (cele cu o „graniță” albă și una neagră) nu intră în teritoriul nimănui.

5. Un jucător nu poate ocupa ultima libertate a unui grup propriu („Sinuciderea este interzisă”, se spune, pe scurt) decât dacă prin însăși acea mutare el capturează piese adverse și grupul propriu rămâne cu cel puțin o libertate.
6. Jocul se încheie atunci când cei doi jucători cad de acord asupra acestui lucru (nici unui nu mai are motive să joace: nu se mai poate închide teritoriu în plus, nu se mai pot captura piese adverse, nu se mai poate diminua - printr-o invazie, de exemplu - teritoriul advers). Dacă unul dintre jucători dorește continue, atunci partida continuă, adversarul putând eventual juca pas (și putând oricând reveni la mutări efective). (Celelalte reguli, în numărul viitor.)

Gheorghe Păun