ECOURI ROMÂNEŞTI ÎN JAPONIA (2)

ECOURI ROMÂNEŞTI ÎN JAPONIA (2)
Să-l ascultăm deci pe Sumiya Haruya: Început de mai în București, în plină primăvară; puful plopilor dansează în aer ca fulgii de zăpadă, iar florile de salcâm căzute pe pavaj, uscate din cauza secetei, foșnesc la fel ca frunzele moarte. În preajma hotelului, un fum albicios se înălța din petalele albe măturate, cărora li se dăduse foc. Dl Păun, pe care l-am întâlnit pentru prima dată în fața acestui hotel, venise să-mi aducă un joc de GO. În urma telefonului prin care îmi propunea o partidă, am lăsat deoparte toate celelalte aranjamente prealabile și am acceptat cu plăcere. Ce am aflat cu acel prilej de la dl Păun a fost cu totul neașteptat pentru mine și am făcut ochii mari, cu sentimentul unei alte lumi.

Aceasta deoarece cu numai zece ani înainte România era un teren aproape virgin pentru GO.
Cu exact zece ani în urmă, în vara lui 1975, când am fost vreo două luni pentru studiul limbii române în orașul de munte Brașov, m-am gândit și la GO-ul din România și, interesându-mă la Nihon-kiin, mi s-a spus că nu există nimic, nici organizații, nici persoane particulare cu care să iau legătura.

Cu toate acestea, odată ajuns acolo, deoarece colegul meu, prof. Nakayama Katsuo, era și el amator de GO, pentru a face o demonstrație am confecționat împreună un joc din hârtie și am jucat în salonul căminului. Pe moment am reușit să adunăm un mare număr de privitori, dar poate din cauză că ne-a lipsit timpul să repetăm experiența, în cele din urmă nu s-a arătat nici un român dornic să joace. Ne-am uitat unul la altul. „Se pare că încercarea a fost în zadar”, a spus prof. Nakayama.

Pe atunci am început o corespondență cu Iosif Pilz, inginer din Timișoara, un oraș aflat în apropierea frontierei cu Iugoslavia. În această țară există o asociație de GO care mi l-a recomandat. I-am trimis decupată din ziar finala campionatului pentru titlul de Meijin dintre Otake și Ishida, însă legătura noastră s-a întrerupt. După aceea am mai oferit cărți și jocuri de GO și altor persoane aparent interesate, dar anii au trecut fără să aud că aceasta ar fi dat roade.

Printre cunoștințele mele se află și profesorul Solomon Marcus de la Universitatea din București, care a fost în Japonia acum cinci ani, la un simpozion al Universității Națiunilor Unite. La întoarcerea în țară i-am dăruit, cu un dram de speranță, un mic joc de GO magnetic împreună cu două cărți introductive. Ca matematician, s-a arătat interesat de joc, l-a primit cu bucurie, și am aflat că l-a transmis asistentului său, dlui Păun.

Dl Păun este colaborator la câteva reviste. Stimulat de jocul și cărțile arătate de profesorul Marcus, le-a studiat și și-a concentrat eforturile asupra prezentării și popularizării lor. Cred că despre începuturile GO-ului în România nu se mai poate vorbi fără a cita numele d-lui Păun.

Ceea ce mi-a dat apoi senzația unei alte lumi este situația actuală, așa cum reiese din relatarea dlui Păun. Nu există o revistă de specialitate, totuși el a publicat articole în revista lunară Știință și Tehnică, începând din anul 1982. Este și semnatarul unei rubrici de GO în bilunarul de cuvinte încrucișate REBUS. În plus, a mai scos în mai a.c. o carte de inițiere de 160 de pagini.
În ceea ce privește locurile de întâlnire ale amatorilor, o sală a Casei de Cultură a Studenților din București a devenit duminica și miercurea club de GO, unde se adună cam douăzeci de jucători, dintre care vreo cincisprezece permanenți.

Dar ceea ce m-a dat pur și simplu gata a fost jocul de GO adus de dl Păun. Tabla din carton, pietrele din plastic cu ambele fețe plate - cam asta ar fi o imagine sumară, dar jocul, fabricat de cooperative din București și din Baia Mare în câte 5000 de exemplare și vândut la prețul de 100 de lei s-a epuizat imediat, iar acum urmează să se confecționeze câte un supliment de 5000 de seturi. 100 de lei la rata de schimb înseamnă aproximativ 2000 de yeni, deci câtuși de puțin ieftin. Și din acestea s-au vândut în mai puțin de un an 10000 de seturi și se cere o suplimentare...

La ora actuală sunt în țară opt cercuri de GO. În afară de cel din capitală, mai există câte unul la Timișoara, Bacău, Iași, Sibiu, Sf. Gheorghe și două la Brașov, vechiul loc de luptă cu profesorul Nakayama.
Având în vedere toate acestea, viitorul GO-ului în România se anunță acum strălucit.

Ascultându-l pe dl Păun, nu mi-am putut reține totuși sentimentul că în lipsa stimulării oferite de un bun jucător, ar fi posibil să nu se înregistreze progrese. M-am gândit că ar fi recomandabil ca Nihon-kiin să desemneze România ca zonă prioritară de difuzare în străinătate (dacă așa ceva există) și să-i sprijine.

Nu fac aici nici un comentariu asupra partidei din acea zi dintre mine și dl Păun.” (Ultima frază dă seama de subtilitatea diplomatică a dlui Haruya, partida - cum spuneam data trecută - fiind un eșec pentru negru. Adică pentru subsemnatul...)

Negrul joacă și capturează.

Răspuns: n A5, a A8, n A6, a A7, n C7, a D8, n C8, a B7, n C8.
Gheorghe Păun