TOT DESPRE NOI

Bucuresti, 1985


TOT DESPRE NOI
După trei ani de la apariția rubricii de GO din revista Știință și tehnică și aproape doi ani de la inițierea rubricii de față, GO-ul românesc pare a fi atins un nivel cu totul remarcabil. S-o luăm pe rând.

1) Jocuri vândute: și Coop. Gutinul-Baia Mare și RECOOP-București au desfăcut până acum o cantitate apreciabilă de jocuri și au în plan pentru anul viitor cam aceleași gânduri, dacă nu mai ambițioase. Un total de câteva zeci de mii de jocuri vândute la finalul anului viitor sună aproape...științifico-fantastic. Și ambii producători își propun pentru viitorul apropiat și realizarea unor jocuri standard, „de concurs”. Le așteptăm cu mare interes.

2) Cartea de GO („Inițiere în GO”) s-a epuizat în câteva luni și este foarte cerută ediția a doua (evident, fără erorile din diagramele celei dintâi).

3) Organizatoric. În acest moment ființează în țară 11 cercuri de GO și probabil că sunt în curs de constituire și altele. Iată adresele lor, pentru cei care nu le frecventează încă:
București: Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” (duminică, ora. 10 și miercuri ora 17);
Brașov: Casa Științei și Tehnicii pentru Tineret (marți ora 17) și Clubul T.C.M. de pe Colina Universității (joi, ora 17);
Timișoara: Casa de Cultură a Tineretului (luni, ora 17);
Iași: Casa Tineretului și Centrul de Calcul al Univ. „Al. I. Cuza” (?);
Cluj-Napoca: Casa Culturii, Științei și Tehnicii pentru Tineret (marți și vineri ora 17,30);
Sibiu: Clubul C.F.R. joi, ora 18);
Sfântu Gheorghe: Casa de Cultură a Sindicatelor (miercuri, ora 17);
Bacău: Casa de Cultură „V. Alecsandri” (luni, ora 17);
Brăila: Casa Științei și Tehnicii pentru Tineret.
Iar cercul clujean - de fapt un veritabil club - intenționează să organizeze în primăvara anului viitor, un concurs cu caracter național. Un eveniment care ar marca maturizarea efectivă a GO-ului nostru.

4) Tărie de joc. Tot mai mulți jucători bat insistent la porțile „dan-ilor”. Pentru că nu cunosc îndeaproape decât situația cercului bucureștean, voi aminti doar câteva nume de aici: Gheorghe Chiţa, Mircea Lutic, Dan Păsărin, Dan Lazăr, Cristian Cobeli, și poate și alții, se găsesc foarte aproape de 1-dan, dacă nu cumva l-au și atins, așa cum se întâmplă cu siguranță cu Mihai Bîscă, campionul cercului.

Și sunt convins că și cercurile din țară au progresat în mod similar. Mai vechii jucători de GO, W. Schmidt, A. Venczel (Timișoara) și Radu Baciu (București), toți trei aproximativ-3-dan, nu mai sunt chiar așa de singuri...
Iar la Federația Română de Șah se află în studiu propunerea de constituire a unei comisii centrale de GO (afiliată Federației, cele două super-jocuri fiind „rude” apropiate) care, aflăm din ambițiosul său program de activitate, își propune să organizeze turnee, campionate, să pună la punct un regulament oficial românesc, un sistem de clasificare sportivă a jucătorilor etc.
Un eveniment așteptat cu nerăbdare de iubitorii GO-ului, un eveniment aflat în prelungirea firească a evoluției jocului în țara noastră.

În încheiere, iată o problemă, de pe coperta revistei chineze de GO, WEI QI, numărul 7, 1985 (apropo: revista poate fi procurată printr-un abonament obișnuit la poștă): în situația din diagramă albul joacă și supraviețuiește. Atenție, nu numai prima mutare este importantă.

Răspuns: alb O1, negru M2, a N1, n P1, a Q1 (!), n Q2, capturează, dar a P2 este imparabil (negru P3 este damezumari). Variantă: alb O1, negru M2, a N1, n M1, a Q2, n T1, a P1 și negrul nu mai poate face nimic.
Gheorghe Păun

Comentarii

Intră în discuție

Pentru a lăsa un comentariu este necesar să te autentifici.

Autentificare cu Google