DESPRE JOCUL DE GO

DESPRE JOCUL DE GO
Dacă cineva mi-ar pune vreodată întrebarea ce a influențat formarea concepției mele despre lume și viață, în răspunsul meu ar figura, printre altele, și jocul GO.
Acest răspuns va apărea și mai straniu aceluia care nu cunoaște acest joc, când va afla că jocul de GO poate fi explicat în câteva propoziții și că aproape nu are reguli în sensul obișnuit al cuvântului.

Foarte sintetic spus, cei doi jucători pun alternativ câte o piesă (piatră) pe tabla de joc și va câștiga partida acela care reușește să pună mai multe.

Așezarea unei piese - o mutare - trebuie să țină seama de două condiții: nu are voie să reproducă o situație care a mai existat pe tablă, iar la terminarea jocului fiecare grup de pietre legate între ele trebuie să fie învecinate cu două locuri libere de pe tablă. Acele grupuri de pietre care nu satisfac această ultimă condiție se scot de pe tablă în cursul jocului și astfel se creează posibilitatea pentru adversar să pună mai multe pietre decât jucătorul căruia i s-au luat piesele.

Această simplitate extremă, departe de a ușura învățarea jocului, constituie o piedică majoră în însușirea lui de către începători. Neîngrădit de reguli, confruntat cu o formulare abstractă a scopului ce trebuie urmărit, jucătorului începător îi va fi greu să aprecieze sensul și eficiența mutărilor proprii și ale celor făcute de adversar și să aleagă o mutare din numărul foarte mare de posibilități, în aparență echivalente. Dar și jucătorul avansat va trece periodic prin momente când simte că a ajuns la o înțelegere mai profundă a jocului, în lumina căreia ceea ce a știut până acum a fost imperfect, fragmentar, poate chiar nepotrivit și greșit.

Matematicienii consideră că fiecare joc poate fi interpretat ca un model pentru situațiile conflictuale din viață și au elaborat o teorie matematică a jocurilor, menită să ajute pe jucători la alegerea strategilor. Ei înțeleg prin situații conflictuale acele situații care implică cel puțin două persoane sau grupuri de persoane capabile să aleagă între diferite moduri de a acționa și ale căror interese sunt cel puțin în parte divergente.

Dacă cineva ar trage de aici concluzia că teoria matematică ar constitui un ajutor practic pentru jucătorul de GO, va fi desigur decepționat când va trebui să facem precizarea că, din punct de vedere al teoriei, jocul de GO, ca un joc de doi jucători, cu informație completă și sumă zero în sensul teoriei, nu prezintă nici o problemă teoretic nerezolvată. Pentru ambii jucători există strategii optime și în toate cazurile partida va fi câștigată de jucătorul care mută primul, dacă jucătorii aplică o strategie optimă.

Singura dificultate, de altfel o dificultate practic irezolvabilă, este selectarea strategiilor optime din mulțimea strategiilor, datorită numărului mare și structurii complicate a acestora.

Spre deosebire de alte jocuri, la care câștigătorul distruge pe adversar, îi ia piesa cea mai valoroasă (regele la șah), îi elimină piesele și altele asemănătoare, la GO nu se întâmplă ceva similar. Câștigătorul face pur și simplu ceva mai bine decât adversarul său, deci ambii jucători realizează ceva, dar unul mai mult decât celălalt.

Poate aceasta este traducerea în limbajul nostru abstract de tip european a ceea ce japonezii în limbajul lor concret și plastic vor să exprime când spun că jocul de GO este jocul armoniei. În acest sens el modelează mai bine decât alte jocuri realitatea, se apropie mai bine de conflictele din viată, dar în același timp schițează și un mod de rezolvare a conflictelor mai adecvat decât distrugerea adversarului: de a face mai bine.

Spre deosebire de alte jocuri, GO-ul nu are reguli unanim recunoscute. Până după război nici n-au existat reguli scrise și redactarea lor în anii ʼ50 sub egida asociației japoneze de GO, a fost primită cu reținere și condamnată de unii ca o ruptură regretabilă de tradiția milenară conform căreia arta jocului s-a transmis oral de la maestru la maestru.
Dar răspândirea jocului în multe țări din lume, cerințele modeme privind organizarea turneelor între jucătorii de vârf, profesioniști și amatori, au impus această măsură.

În această situație este normal ca formularea regulilor să constituie obiectul unor controverse, mai ales că omul de azi știe bine că regulile unui joc sunt convenționale, sunt supuse unor aprecieri și pot fi modificate.
Deficiențele regulilor clasice de GO au devenit evidente când specialiștii în programare și calculatoare, atrași de simplitatea structurală a jocului, au început să se ocupe de acesta și s-au văzut în situația de a reformula regulile pentru a fi folosite la programare.

Această problematică a jocului de GO a constituit pentru mine un important punct de atracție. Am încercat, de pildă, să formulez regulile jocului astfel încât acestea să prezinte un grad cât mai mare de generalizare.
Partea cea mai interesantă nu este aici jocul pe table de altă structură (altă formă, trei sau șase puncte adiacente, în loc de patru ca la tabla obișnuită, ci posibilitatea de a juca partide cu mai mulți jucători, în primul rând în trei, folosind aceleași reguli ca la jocul în doi.
Am jucat la Timişoara câteva partide de GO în trei. Din punct de vedere tehnic n-am avut probleme, dar au apărut alte aspecte, cu totul neașteptate. În timp ce la jocul în doi, pe măsură ce unul dintre jucători câștigă, celălalt pierde, la jocul 1n trei situația nu mai este atât de simplă. Intervine aici o posibilitate calitativ nouă, inexistentă la jocul în doi, și anume posibilitatea formării unor coaliții între jucători, în sensul că un jucător, într-o etapă a jocului, alege consecvent mutări avantajoase pentru el, care însă avantajează pe al doilea jucător (partenerul de coaliție) și dezavantajează pe cel de-al treilea. Dacă doi dintre jucători joacă împotriva celui de-al treilea jucător, evident acesta va pierde. Slăbind mereu, la un moment dat, în mod paradoxal, acest jucător va putea să decidă soarta jocului. Va câștiga acela cu care se va coaliza împotriva celui de-al treilea jucător, iar decizia lui se va baza în mod necesar pe criterii exterioare jocului, deoarece jocul nu-i oferă criterii pentru această alegere. Deci nu este în interesul nici unuia dintre jucători să lase un alt jucător să slăbească prea mult, expunându-se la deciziile iraționale ale acestuia, care ar acționa ca un element aleatoriu. De aceea jocul se va desfășura imitând un sistem în echilibru, devierile în favoarea unuia dintre jucători fiind compensate prin coalizarea celorlalți jucători împotriva lui. Se observă că păstrarea unui avantaj asupra celorlalți doi jucători, dar mai ales câștigarea unei partide, este aici o problemă mult mai stabilă decât la jocul în doi și implică elemente aleatorii care, formal, ar trebui să lipsească din joc.

Jucând GO în trei am constatat cu uimire că această variantă a jocului nu produce la jucători satisfacția și plăcerea de la jocul în doi, unde inevitabil câștigul unui jucător înseamnă pierdere pentru celălalt. Oare plăcerea provocată de un joc este legată de un câștig în dauna altuia? Suntem atât de obișnuiți cu categoriile jocului în doi încât nu ne satisface o reușită care implică și acordarea de bună voie a unui avantaj, câteodată considerabil, unui alt jucător? Oare nu găsim plăcere decât în distrugerea adversarului și nu putem savura la fel o colaborare constructivă? Nu ne place ideea că într-o situație conflictuală implicând mai mult decât doi „actori” un câștig mare, nu este un merit, ci o întâmplare, și cea mai sigură cale de a păstra un avantaj este ajutorarea celorlalți jucători ca să nu „slăbească” prea mult? Aceste întrebări nu și-au găsit până acum un răspuns mulțumitor, Cititorul va putea aprecia singur profunzimea problematicii expuse având ca punct de plecare un joc de o mare simplitate.

Am încercat să prezint pe scurt câteva idei legate de jocul de GO, sperând că voi fi înțeles și de cei neinițiați sau puțin inițiați în acest joc și că voi reuși să trezesc interesul pentru GO, care poate să fie mult mai mult decât o simplă distracție.
WALTER SCHMIDT

Dr. ing. Walter Schmidt este unul dintre cei mai vechi și mai puternici jucători de GO din țară; joacă de aproximativ 40 de ani și este cotat ca jucător amator 2-3 dan. Este principalul animator al cercului de GO din Timişoara.