XII - ELEMENTE DE STRATEGIE: PRIMELE MUTĂRI

XII - ELEMENTE DE STRATEGIE: PRIMELE MUTĂRI
Spre deosebire de șah, GO-ul nu are un repertoriu „clasicizat” de deschideri, dimensiunile tablei și faptul ca ea este goală la începutul unei partide lăsând o libertate aproape totală fanteziei și inspirației flăcărui jucător.

Există totuși o serie de precepte strategice de mare importanță care guvernează începutul partidelor de GO (stadiul fuseki), ignorarea cărora putând compromite desfășurarea întrecerii. (Se spune că o partidă începută bine poate fi pierdută din cauza jocului „de mijloc” dar una începută prost nu mai poate fi salvată.
În general, în GO, elementele de strategie sunt de o însemnătate capitală, dar, din păcate, sunt relativ greu de înțeles altfel decât prin studiu îndelungat, iar după înțelegere sunt și mai greu de pus în aplicare...)

După cum spuneam și altădată, o recomandare strategică de bază este ca primele mutări să fie făcute la colțurile tablei, acolo unde se poate închide rapid teritoriu (două granițe sunt asigurate de marginile tablei), iar teritoriile sunt și relativ consistente și ușor de apărat la nevoie (în colț se formează cu mare ușurință doi ochi).
Evident, primele mutări nu închid teritoriul, ci doar îl schițează, formează o zonă de influență în care adversarul cu greu se mai poate descurca.
De regulă, prima mutare într-un colt liber se face în punctul de handicap (4 x 4) sau într-un punct vecin, altul decât punctul 5 x 5 (prea spre centru, colțul rămâne încă liber).
Jucând în punctul 3 x 3 (Dia. 1), colțul este controlat destul de bine, dar teritoriul schițat este relativ mic, iar un atac advers în punctul A (4 x 4) anulează orice șansă de extindere spre centru.
Invers, o piesă în punctul de handicap (Dia. 3) este vulnerabilă la invazii în punctul 3 x 3 sau la un atac lateral, prin punctul B.
De aceea, o mutare mai „elastică” este ocuparea de la început a unui punct vecin cu 3 x 3 sau 4 x 4. Pe de altă parte, după plasarea unei pietre în colț este bine venită adăugarea a încă uneia (poziție/acțiune numită shimari), pentru a lua ferm în stăpânire acel colț (cu prețul lăsării adversarului să facă același lucru în alt colț)
Modul uzual de a face aceasta este realizând ca în Dia. 8, o formație stabilă și elastică în același timp, ușor de apărat și de extins în partea de jos a tablei.
Formația din Dia. 9, foarte solidă în sine, este însă vulnerabilă la atacuri din direcția punctului A.
Desigur, dacă adăugarea a încă unei piese lângă o alta plasată deja la un colț este un lucru bun, la fel de indicată este și atacarea piesei adverse înainte de a face aceasta mișcare.

Un proverb GO spune că „punctul cel mai valoros pentru adversar este propriul tău punct valoros.
Un asemenea atac (numit kakari) se face exact cum arătam mai înainte în legătură cu Dia. 1 și Dia. 2 (o piesă la 3 x 3 se ataca la 4 x 4 și invers) și așa cum rezultă din Dia. 8 și Dia. 9, adică plasând o piesă (albă, acum) acolo unde adversarul ar pune o piesă proprie pentru a forma un shimari. Dacă adversarul ne atacă astfel un colț la care noi emitem pretenții printr-o piesă pusă anterior acolo, atunci sau renunțăm la acel colț și ne îndreptăm spre alte obiective (îi atacăm noi lui un colț, în replică, deși lupta se poate complica astfel imprevizibil), sau ne apărăm, intrând eventual într-o dispută locală mai îndelungată, care anunță deja trecerea la locul de mijloc.

Spre mijlocul partidei, strategia își micșorează încet-încet importanța (lăsând loc tacticii), pentru ca spre final ea să se estompeze până la dispariție.
 
POŞTA GO. Răspunzând dorinței mai multor corespondenți, începând cu luna ianuarie 1984, va fi inițiat un nou concurs (premiat tot cu copii ale unor cărți de GO), de data aceasta cerând răspunsuri la mai multe probleme, eșalonate în două sau trei numere ale revistei.

Până atunci, iată o problemă trimisă de ing. Victor Racolța (Ploiești) - care propune prezentarea la rubrica GO și a unor probleme compuse de către cititori; de acord: în poziția din Dia. 11, albul joacă și ucide toate piesele negre.

GHEORGHE PĂUN