XIII – ELEMENTE DE STRATEGIE: extinderi

XIII – ELEMENTE DE STRATEGIE: extinderi
DUPA ocuparea colțurilor, o partidă de GO continuă de obicei de-a lungul laturilor tablei, urmând ca abia într-un stadiu ulterior să fie disputat centrul (unde teritoriile trebuie închise în toate cele patru direcții).
Bineînțeles, există partide care evoluează de timpuriu spre centru, dar, în medie, extinderea de la început pe laturi este mai profitabilă.

Să considerăm, de exemplu, situația din diagrama D1. Dacă albul este la mutare, pare normal ca el să folosească formația din colțul din stânga-sus pentru a se extinde fie pe latura stângă, fie pe cea de sus.
Apar aici două întrebări: în ce parte să se extindă mai întâi și cât de departe s-o facă?
La prima întrebare răspunsul este în jos și iată de ce.
În general la începutul partidei, când tabla este relativ goală, o piesă care se plasează spre marginile tablei trebuie puse undeva pe liniile 3 sau 4 (plasată pe linia 1 de cele mai multe ori piesa poate fi chiar capturată, iar pe linia 2 mutarea este neeficientă, teritoriul ce va fi eventual format aici fiind derizoriu).
Jucând pe linia trei se formează teritorii relativ largi și ușor de apărat (greu de invadat); de obicei, o piesă pe linia 3 nu poate fi atacată cu succes decât din afară.
Linia 4 oferă un teritoriu foarte mare, dar mult mai vulnerabil la atacurile din interior (de exemplu, după alb 1 din diagrama D2, negrul trebuie să prevină alb 2, altfel piesa sa își pierde valoarea pentru acea zonă a tablei).
Oriunde ar juca pe liniile 3 sau 4, albul câștigă o influență mai mare dacă se extinde pe partea stângă a tablei comparativ cu o extindere în sus.
Priviți liniile punctate din diagrama D3 pentru a înțelege acest lucru. Bineînțeles, „influență într-o parte a tablei" nu înseamnă „teritoriu”, dar oricum reprezintă o opțiune în acest sens; lipsa influenței înseamnă însă fără echivoc lipsa teritoriului.

Albul trebuie deci să se extindă în jos. Cât de departe? Răspunsul trebuie bazat pe următorul principiu general: cât mai departe, pentru ca zona controlată să fie cât mai mare, dar nu prea departe, pentru a nu lăsa adversarului posibilitatea de a invada cu succes această zonă.

A invada cu succes înseamnă a intra între piesele adverse cu șanse de a crea un grup viabil, care distruge astfel posibilul teritoriu de aici și separă piesele adversarului în două grupuri ce trebuie să se descurce independent.

În situația din diagrama D1, extinderea albului în punctul de handicap de pe partea stângă a tablei sau la stânga acestuia (pe linia 3) este cea mai potrivită.
Dacă albul ar juca mai jos (măcar cu o linie), atunci negrul ar putea juca la mijlocul distanței dintre piesele albe și, chiar dacă ar fi atacat de alb ar fi posibil ca el să plaseze o nouă piesă pe linia 3, la distanță de două-trei linii de prima piesă, stabilind o formație care are toate șansele să trăiască.
Dacă în diagrama D1 negrul ar fi la mutare, atunci extinderea lui ca în diagrama D4 este naturală, iar contra extinderea albului este obligatorie, altfel negrul se apropie și mai mult de formația alba din colț (la "a", de exemplu) și câștigul său este considerabil.

În GO, simetria joacă un rol fundamental, nu numai la nivel tactic (proverb: „pozițiile simetrice se atacă pe centru”), ci și la nivel strategic.
Exemplu: extinderilor le corespund invaziile.
Dacă un jucător omite să se extindă acolo unde el ar trebui să o facă, atunci adversarul joacă pe acel teritoriu.
În particular, în situații ca cea din diagrama D5, în care un jucător (negrul) controlează două colțuri vecine, extinderea sa pe latura stângă este obligatorie (o piesă în punctul de handicap îl face stăpân pe un teritoriu imens).
Dacă omite acest lucru, invazia albului nu poate fi oprită, după alb 1 în diagrama D5 oricare din punctele "a" și "b" ar fi ocupate de negru în intenția atacării acestei piese, albul supraviețuiește jucând în punctul simetric.

După extindere, zonele de influență trebuie întărite în continuare, adăugind noi piese.
Ca un principiu general, acest lucru se face prin structuri elastice, denivelate, fără a alinia piesele și fără a le aglomera, lăsând posibilitatea extinderii ulterioare spre centru (piese pe linia 4, de exemplu), dar păstrând apropierea de margine (piese pe linia 3).
Nu mai intrăm în amănunte în legătură cu acest subiect.

P.S. Deoarece a trecut un an de la înființarea rubricii de față, este, cred, momentul potrivit pentru un scurt bilanț.

La realizări pot fi trecute: existența însăși a rubricii, prima în țara noastră de inițiere în GO; numărul mare al corespondenților (peste 200, dintre care 75 au participat la primul concurs de rezolvare a unei probleme de GO, mulți dând răspunsuri foarte bune); entuziasmul declarat at acestor corespondenți; înființarea la București a unui cerc de GO pe lângă Casa de cultura „Mihail Eminescu”, sector 2 (săptămânal, joi la ora 17) și a unui cerc de GO în cadrul Asociației sportive de la I.C.S.I.T.E.M. (animat de ing. V. Racolța); reînvierea GO-ului la Timişoara, unde acest joc se practică de prin anii '40 și unde s-a constituit acum un nou cerc (eveniment așteptat și la Brașov); un cerc de GO a fost înființat la Casa de cultură din Bacău (condus de M. Rusu); existența mai multor prototipuri de table și piese de joc (cele produse de Cooperativa „Gutinul” Baia Mare putând fi deja găsite în comerț; în anul viitor vom găsi probabil jocuri de GO în toate magazinele de jucării).

La nerealizări pot fi consemnate, din păcate, câteva aspecte importante: lipsa unei federații naționale de GO (afiliată la federația internațională de profil); lipsa documentației de specialitate și a unui regulament oficial românesc în raport cu care să se poată desfășura competiții interne.
Să sperăm că anul care vine va fi mai darnic la capitolul organizatoric.

GHEORGHE PĂUN