CITIND BELGO
Bucuresti, 1985
CITIND BELGO
Abia fondată, Federația Belgiană de GO a reușit să editeze o revistă proprie, trimestrială (de notat că există reviste similare în mai multe țări europene și că în altele revistele de șah au și pagini de GO).
Prin intermediul jucătoarei Claude Burvenich, din Bruxelles (5 kyu, locul trei în primul campionat național al țării sale), am intrat în posesia primului număr al acestei reviste, deocamdată singurul apărut.
Iată câteva elemente din cuprinsul său: o destul de minuțioasă comparație între șah și GO (cu unele aprecieri parcă un pic cam grăbite; exemple: „la GO ritmul este lent, partidele sunt decise la margini, timpul nu are aceeași importanță ca spațiul și materialul”), regulamentul campionatelor naționale (reținem că se joacă în sistem elvețian în 7 runde, cu o oră timp de gândire pentru fiecare jucător și komi de 5,5 puncte), partide comentate (din campionatul mondial de amatori 1984), probleme, informații diverse.
Trei dintre probleme (pentru jucători de nivel 9 kyu) sunt reluate și mai jos. În toate, negrul este la mutare și i se cere să supraviețuiască. Ceea ce este simplu pentru primele două probleme (F1, F2, F3, F4, F2 etc., la prima și F1, G1, E2, orice, F1, la a doua) și ... imposibil la a treia: ochiul din B6 este evident fals. Poate doar dacă ar lipsi piesa alba de la A8 (soluția ar fi atunci A6).
Exista în revista și o istorioară veche, legată de începuturile GO-ului japonez, „legenda lui Kibi”, destul de neobișnuită totuși ca etică (și estetică).
Iat-o.
Între secolele 7 și 9, mai mulți misionari japonezi au străbătut China în lung și lat pentru a asimila tot ceea ce caracteriza cultura locală, justiția, religia, filozofia, GO-ul.
Unul dintre ei (în secolul 7) a fost acest Kibi. Geloși pe inteligența lui, chinezii au încercat să-l umilească provocându-l la o partida de GO (să nu uităm că abia peste un secol jocul avea sa pătrundă în Japonia). Pe la mijlocul partidei, Kibi reușește însă să conducă detașat contra a trei jucători chinezi derutați de evoluția jocului. Ei își dau însă seama ca o piatra lipsește pur și simplu și l-au bănuit imediat pe Kibi ca a înghițit-o. Pentru a dovedi înșelăciunea, l-au silit pe japonez să bea un purgativ puternic. În zadar însă, deoarece Kibi a reușit să rețină piatra în stomac (o înghițise, într-adevăr), scăpând astfel - pentru moment - cu fața curată.
Desigur, nu se poate spune ca aceasta este cea mai „poetică anecdotă din istoria GO-ului.
Gheorghe Păun