Câteva note despre GO

Gazeta Sporturilor

Câteva note despre GO
Numeroase sunt legendele cu privire la apariția GO-ului, dar un lucru este cert: el este cel mai vechi joc de inteligență practicat de om. Supraviețuirea sa de-a lungul a aproximativ 4000 de ani este în sine o dovadă a consistenței și atractivității lui, iar faptul că în ultimul secol s-a produs o tumultoasă răspândire a sa în întreaga lume lasă deschise cele mai îndrăznețe perspective. Originar din China și preluat mai târziu de japonezi, GO-ul a fost ținut la rang de cinste, fiind considerat ca una din cele patru arte tradiționale ale acestor popoare (alături de caligrafie, muzică și pictură). O dată cu „deschiderea” japoneză din primele decenii ale acestui secol, GO-ul cucerește treptat Europa și apoi întreaga lume, peste tot organizându-se federații de profil. În momentul de față, numărul jucătorilor de GO din lume a depășit 30 de milioane, conform estimărilor Federației Internaționale (cu sediul la Tokio). Printre puternicele federații afiliate, în afara celor asiatice, sunt cele din Europa (cu excepția Bulgariei, Greciei și Albaniei), S.U.A., Canada, Brazilia, Argentina, Australia, etc.
În Europa, programele competiționale ale federației europene de GO (cu sediul la Berna), ca și cele ale diverselor federații naționale sunt, pe an ce trece, tot mai aglomerate, oglindind cât se poate de edificator interesul crescând pentru acest sport.
În România, primul loc unde s-a jucat GO a fost la Timişoara, unde dl. W. Schmidt a reușit să formeze, încă din anii '40, un mic nucleu de pasionați. Mai târziu (prin anii '70) funcționa în București un club în sediul Institutului de Arhitectură. Despre o răspândire efectivă a jocului însă nu se poate vorbi decât începând din 1983 și asta în legătură cu numele d-lui dr. Gh. Păun, care, prin bunăvoința și sprijinul revistelor „Știință și Tehnică”, „Rebus” și a Întreprinderii „Recoop”, a făcut cunoscut jocul pe o scară largă. Jocul nu a întârziat să-și facă numeroși adepți, în special în rândurile elevilor și studenților. În l985 funcționau deja cluburi în 8 orașe, pentru ca în l986, la primul campionat național de la Cluj, să participe 87 de jucători, reprezentând l2 cluburi.
Activitatea competițională a continuat prin organizarea a 5-6 concursuri naționale pe an, cu o prezență medie de l00 jucători, toate participările făcându-se pe cont propriu, deoarece nu au existat asociații sportive care să deconteze aceste deplasări. S-a organizat un sistem de campionat/cupă național. S-a instituit „Trofeul Știință și Tehnică", un concurs între cei mai puternici jucători de GO din țară. A fost pus la punct un sistem eficient de evaluare a tăriei de joc, confirmat în urma celor câteva participări românești la Campionatele Europene sau Mondiale de GO, participări din păcate accidentale, cu pașaport turistic și fără permisiunea oficială de a fi reprezentative.
Multă înțelegere am întâlnit și din partea Federației Române de Șah, a d-lui Gh. Candea, care ne-a acordat tot sprijinul, în măsura în care acest lucru este posibil pentru un sport „nerecunoscut” oficial și cu o denumire înfricoșător de exotică pentru forurile „competente”.
În momentul de fată există peste 30 de cluburi în 25 de orașe ale țării și peste o mie de jucători în lista centralizată a participanților la concursurile naționale. Numărul jucătorilor de club din țară este însă mult mai mare, nu toți putându-și permite o deplasare la un concurs național. Dacă ținem seama de cifra de peste l00.000 de jocuri vândute de „Recoop", de scrisorile primite din toate colțurile țării de la elevi și studenți care încearcă să formeze un club în școala, liceul sau facultatea lor, ne dăm seama că există un număr foarte mare de amatori, care joacă acasă și care așteaptă înființarea oficială a Federației Române de GO.
S-a întreținut o corespondență regulată în măsura în care legăturile poștale permiteau acest lucru cu Federația Europeană, ca și cu cea Internațională de GO, acestea fiind ținute la curent cu evoluția mișcării de profil din țara noastră: Ambele foruri s-au dovedit deosebit de cooperante, asigurându-ne de sprijinul lor și în continuare, în special după reglementarea statutului acestui sport în România.
Rezultatele de până acum, ca și aceste ultime considerente, ne pot permite cele mai entuziaste speranțe cu privire la poziția României pe plan mondial în ceea ce privește acest minunat sport al minții, care, pe bună dreptate, își cucerește din ce în ce mai mult denumirea de „joc al viitorului”.

Radu BACIU

24 ianuarie l990